Povestea lui Cristian, micul afacerist cu verdețuri. E uimitoare demnitatea acestui puşti care se luptă cu o sărăcie cruntă şi cu probleme serioase de sănătate

O poveste despre inocenţă, demnitate, optimism, caracter și educație a devenit virală după ce a fost publicată pe o reţea de socializare. Este vorba despre Cristian, un puşti de 12 ani, care vinde verdeţuri pe care le cultivă şi le îngrijeşte cu propriile mâini în grădina casei. Micul „afacerist” merge zilnic în oraş, dar numai după ce îşi face lecţiile, şi le vinde trecătorilor. Mai mult, are înțelegeri cu unele restaurante cărora le livrează periodic verdeţuri proaspete. Cristi are şi serioase probleme de sănătate pe care le-a descoperit recent – un un chist la creier și la glanda tiroidă.

Povestea lui, postată pe Facebook, a devenit virală:

Fumez o țigară, beau o cafea și stau cu ochii lipiți de telefon, scufundat în gânduri și lumea virtuală, în zona mai puțin aglomerată a străzii Vaarlam, undeva în proximitatea sediului Centru al Fisc, când aud o voce puerilă de copil, un pic rușinat, care mă întreabă dacă nu vreau să cumpăr ceva. Fără ca să-mi ridic privirile de pe ecranul telefonului, arunc indiferent un „nu merci”. Mă gândeam că sunt abordat de copiii șmecherilor care-i pun să cerșească. Copilul, cu vocea ușor pițigăiată, cu o vagă speranță, continuă să-și prezinte oferta:

„Domnule, vă rog frumos să vă uitați, poate o să vă placă. Este măcriș proaspăt, e de la mine din grădină și-l vând cu numai 4 lei”.

Avea ceva în voce ce m-a făcut să-mi ridic ochii din pământ și să mă uit la el. Un puștan simpatic, îmbrăcat modest,simplu, dar curat. Într-un tricou cu gulere albe, pantaloni negri, ciorapi și șlapi. Mă privește dulce cu ochii mici și negri, avea un fel de „hai te rog” în priviri și o doză extremă de educație în voce, dar totodată un pic rușinos. Vântul îi juca pe frunte părul pieptănat, iar cu o mână îmi întinde un pachet cu foi proaspete și încă umede de măcriș, iar cu cealaltă mână ținea o pungă mai mare în care avea așezate cu grijă alte pachete cu măcriș. Îi întind o bancnotă de cinci lei, el îmi dă marfa, și cu mânuța curată și unghiile tăiate cu grijă, scoate dintr-un buzunarul stâng al pantalonilor câteva bancnote de un leu împăturite frumos și-mi întinde un leu rest. Zic, lasă nu trebuie, păstrează-l. El nu se dă bătut și continuă să insiste să iau leul. În acel moment, de noi s-au apropiat doi cunoscuți de ai mei pe care i-am motivat să-și cumpere și ei câte un pachet cu măcriș, dar totodată începusem să vorbesc cu puștiul, să-l întreb despre viața lui. Eram curios să aflu mai multe detalii despre el și chiar puștiul îmi devenise interesant. Locuiește împreuna cu mama și fratele său mai mare în localitatea Sireți, îi zice Cristi și are 12 ani, iar după ce termină lecțiile la școală, vine cu microbuzul în oraș ca să vândă verdețuri.

Mi-a zis că măcrișul l-a sădit împreună cu mama sa, iar el îl udă și are grijă să realizeze marfa pentru a-și ajuta mama. Zice că vinde și ceapă, pătrunjel, mărar, urzici și multe alte verdețuri pe care le crește singurel în grădina de lângă casă. Căpșuni a zis că nu vinde, are puține și le mănâncă împreună cu fratele său.

Eram la el primul cumpărător pentru ziua de azi, venise de jumătate de oră, dar cei cărora le propunea produsele sale, nu prea se arătau cointeresați, iar el vroia măcar să-și scoată cei 18 lei care-i achită pentru călătoria cu microbuzul din Sireți până-n Capitală, tur-retur. Zice că în zilele lucrătoare are mai mulți clienți și îi este mai ușor să-și vândă marfa.Chiar dacă nu aveam nevoie de atâta măcriș, am făcut cu el o înțelegere și i-am cumpărat toată punga la un preț de 50 de lei. L-am întrebat ce are de gând să facă cu banii și fără ca să stea mult pe gânduri, mi-a zis că o să-i dea mamei lui, căci el deja trece în clasa a cincea și are nevoie de ghiozdan nou, cărți și caiete.

Povestea, modestia, zâmbetul pueril, dar și educația de care dădea dovadă puștanul, m-au impresionat și nu m-au lăsat indiferent, așa că pe loc mi-a venit o idee. I-am zis să mă urmeze și am intrat cu el într-un magazin din apropiere, ne-am apropiat de un raft cu ghiozdane și i-am zis să-și aleagă unul care-i place. S-a uitat mirat la mine, rușinat a plecat privirea în pământ, a scos bancnotele și bănuții care-i avea în buzunar și cu o doză de dezamăgire în glas mi-a zis.

„Domnule, mie toate îmi plac, dar nu am adunat încă destui bani ca să-mi cumpăr…”

La insistența mea, am început să căutăm un rucsac pe măsura și placul său și am ieșit ambii fericiți din magazin.

În timp ce îl petreceam la microbuz, i-am zis că uite acum ai să ai cu ce aduce mai multă marfă în oraș, la care el îmi spune:

„Nu domnule, cu ăsta am să mă duc la școală, iar verdețuri am să aduc cu cel vechi!”

Uite așa, azi dintr-o simplă întâmplare, mi-am făcut un amic nou și un „agent economic” de la care am să iau în fiecare zi verdețuri proaspete, iar puștiul s-a ales cu un rucsac și un client fidel.

Mi-a zis că pot să-l găsesc în fiecare zi pe strada Columna, în perimetrul străzilor Armenească și Vasile Alecsandri, dar vine numai după ce termină lecțiile.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *