Și-au spus adio, iar motivul ar fi fost că el a înșelat-o. După 11 ani de la despărțire, Dan Bordeianu și Adela Popescu au stat față în față în direct la TV. Dramatic ce s-a aflat

Întâlnire de gradul zero, marţi la prânz, în platoul „Vorbeşte lumea” de la Pro Tv. Adela Popescu, gazda emisiunii, l-a avut invitat pe fostul ei iubit, Dan Bordeianu, cu care a format un cuplu atât pe platourile de filmare, cât şi în viaţa reală în perioada 2004-2007.

Deşi cei doi s-au despărţit în urmă cu 11 ani, din cauza infidelităţii, prezentatoarea şi actorul au găsit putere să-şi vorbească civilizat şi să-şi zâmbească unul altuia, semn că episodul dureos la care blonda a fost martoră a fost dat uitării.

Adela Popescu şi Dan Bordeianu s-au revăzut marţi (16 ianuarie 2018) într-un cadru oficial, chiar în emisiunea pe care blonda o moderează la Pro Tv. Aceasta a fost o întâlnire memorabilă, dacă ţinem cont de faptul că cei doi nu s-au despărţit în cei mai amicali termeni. Cu ani în urmă, actriţa l-a prins pe Bordeianu în timp ce o însela chiar pe platourile de filmare.

Acum însă, nimic din ce s-a întâmplat atunci nu pare că îi mai afectează pe cei doi foşti iubiţi. Adela şi Dan au fost extrem de protocolari şi zâmbitori, iar el a răspuns la toate curiozităţile ei. În acelaşi platou, s-a aflat alături de cei doi, sora actorului, care a făcut dezvăluiri despre cum a învins o cumplită maladie.

Povestea de dragoste dinte Adela Popescu şi Dan Bordeianu a început în 2004, pe platourile de filmare ale primei telenovele româneşti “Numai iubirea”.

După trei telenovele în care au jucat împreună, cei doi au ajuns la „divorţ”. Motivul despărţirii a fost infidelitatea lui Dan. El şi-ar fi înşelat iubita chiar pe platourile de filmare. Se zvoneşte că, din cauza timpului petrecut prea mult pe platouri, Dan a călcat strâmb cu una dintre colegele de filmare. Situaţia a degenerat când Adela şi-a surprins iubitul în flagrant cu Oana, o brunetă voluptoasă, angajată a firmei care asigura figuraţia pentru telenovela „Iubire ca-n filme”.

Adela Popescu era o tânără la început de carieră. Dan Bordeianu, pe de altă parte, era un “veteran”, căci jucase în zeci de piese şi avea experienţa unui matinal transmis la Pro TV. În timpul filmărilor, între cei doi actori s-a născut o prietenie frumoasă care s-a transformat în iubire. “După mai multe eşecuri, cu Adela a fost un noroc [pentru telenovelă] că Bordeianu a fost prima ei dragoste… Relația lor a făcut bine serialului “Numai iubirea” dar si următoarei telenovele, “Lacrimi de iubire”. A adus un plus de autenticitate.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *