Luna sangerie: perioada grea pentru mai multi nativi. Ce influenta are fenomenul asupra fiecarei zodii

Locuitorii din emisfera estică a planetei vor avea parte de un spectacol astronomic deosebit.

Luna Plină şi eclipsa de Lună ce vor avea loc pe 27-28 iulie vor fi un fenomen aparte deoarece va fi cea mai lungă eclipsă de Lună din secolul XXI.

Durata maximă a fazei totale, în anumite regiuni, va fi de 103 minute.

Eclipsa va fi vizibilă şi din România, anunţă Observatorul Astronomic Amiral Urseanu, din Bucureşti.

În timpul eclipsei vom asista şi la un alt fenomen, cunoscut drept Luna Sângerie: Luna trece prin umbra Pământului şi capătă un culoare roşiatică.

În acest an, durata eclipsei, de 1 ore şi 43 de minute, este foarte aproape de limita maximă posibilă pentru un asemenea fenomen – care este de 1 oră şi 47 de minute.

Cea mai lungă eclipa totală de Lună înregistrată până acum a avut loc pe 16 iulie 2000 şi a durat o oră şi 46,4 minute.

Eclipsa de Lună de pe 27 iulie va putea fi admirată numai din Europa, Africa şi Asia.

O eclipsă de Lună are loc atunci când Soarele, Pământul şi Luna se aliniază astfel încât Luna ajunge în umbra pe care o face Pământul.

Berbec

Cei născuţi în acest semn zodiacal vor simţi din plin efectele eclipsei de lună. Reuşesc să îşi rezolve unele probleme pe care le aveau cu prietenii sau cu grupurile pe care le frecventează.

Se întrezăresc unele progrese spre îndeplinirea unui vis, sau pot chiar să renunţe la el.

Berbecii se concentrează mai mult pe planurile de viitor şi învaţă să fie mai realişti cu lucrurile pe care le pot realiza. Le este recomandat să nu pună presiune pe ei şi să facă schimbări pas cu pas.

Taur

Taurii trebuie să facă o revizuire asupra a ceea ce au realizat până în prezent. Lucrurile care au fost bine făcute aduc recompense şi oportunităţi. Trebuie să se concentreze mai bine asupra direcţiei pe care vor să pornească în această perioadă. Este posibil să simtă un progres în viaţa lor.

Gemeni

Eclipsa de lună îi va face pe nativii din Gemeni să se simtă mai conectaţi cu propriile convingeri şi să se detaşeze de ceea ce nu agreează. Se vor concentra mai mult pe propria evoluţie, dobândind o perspectivă diferită, mai bună. Fenomenul din această lună vine cu oportunităţi de proiecte şi planuri.

Rac

Nativii zodiei Rac se simt forţaţi de împrejurări să se ocupe de o problemă care îi macină de mult pe interior şi pe care nu voiau să şi-o mai amintească.

Este mai bine să o rezolve acum, ca mai apoi să o elimine. Se vor concetra pe lucruri serioase şi nu vor avea răbdare pentru chestiuni puerile şi inutile, dar trebuie să îşi ţină sub control stările emoţionale intense.

Leu

Celor născuţi în zodia Leu li se oferă cadrul perfect pentru a se ocupa de relaţiile cu cei din viaţa lor.

Trebuie să pună totul sub microscop, pentru a vedea dacă acestea sunt pozitive şi puternice, sau există probleme care pot fi rezolvate.

Este posibil să fie indecişi şi să apeleze la compromisuri în vederea obţinerii de linişte şi pace de care au atâta nevoie pentru a fi stabili emoţional.

Fecioară

Fecioarele au la dispoziţie momentul perfect de a termina proiecte importante şi de a obţine recompense pentru munca depusă.

Le este recomandat să îşi caute un alt job, dacă nu le place ceea ce fac în prezent. Eclipsa de lună le oferă oportunitatea să renunţe la obiceiurile proaste şi la dependenţe pentru a-şi îmbunătăţi stilul de viaţă.

Balanţă

Acum este momentul pentru cei din zodia Balanţă să îşi rezolve unele probleme pe care le au în dragoste, să se apropie mai mult de persoana iubită şi să uite de cei care le-au făcut rău.

Vor simţi mai mult legătura spirituală care îi leagă de cei dragi. Le va creşte capacitatea de creaţie în această perioadă şi se vor ocupa mai mult de lucrurile care le fac plăcere.

Scorpion

Această perioada va întări încrederea în sine a Scorpionilor. Îşi vor rezolva unele probleme pe care le au pe plan personal și vor da la o parte unele piedici emoţionale care i-au tulburat.

Reuşesc să facă progrese în planurile pe termen lung şi îşi vor impresiona şefii de la muncă, primind laude şi recunoaşterea meritelor.

Săgetător

Săgetătorii pot lucra cu succes la modul lor de a comunica şi la ceea ce doresc să exprime, dar şi la felul în care îi ascultă și îi înțeleg pe cei din jurul lor. Vor fi mai activi mintal şi vor reuși să se deschidă mai ușor în fața celor dragi.

Capricorn

Problemele financiare îşi vor găsi rezolvarea în această perioadă. Nativii se vor simţi mai încrezătoti şi mai dornici de stabilitate, astfel că vor reuşi să se concentreze pe zonele haotice din viaţa lor. Vorbele altora au un efect profund şi îi afectează, dar sunt sfătuiţi să nu le pună la suflet.

Vărsător

Vărsătorii vor avea, în sfârşit, ocazia să culeagă ceea ce au semănat. Munca grea depusă de-a lungul anilor, dar şi inteligenţa, vor aduce recompense, progres şi oportunităţi.

Emoţiile pe care le simt vor fi extrem de puternice, iar nativilor le va fi mai uşor să le împărtăşească celorlalţi.

Peşti

Peştii vor trece printr-o perioadă în care se vor concentra intens pe dezvoltarea propriei persoane, lucru care îi va ajuta să meargă înainte.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *